Exploatarea de uraniu Crucea, singura din țară, continuă să parcurgă o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, anul viitor urmând să intre în restrângere de activitate și ecologizare, sinonime cu închiderea treptată.
Directorul sucursalei Cezar Cioată a precizat, ieri, că “vor fi probleme cu asigurarea salariilor, nemaiavând contracte.
Am luat o decizie controversată de unii, am dat un concediu puțin forțat, de pe 2 pe 16 aprilie, în speranța unei rezolvări a situației.
Avem probleme cu furnizorii, cu cei care ne fac servicii, cu transportatorii”.
La sucursala Suceava mai sunt343 de angajați, unitatea având toate avizele necesare pentru desfășurarea activității în acest an.
În 2016, Ministerul Energiei anunța că exploatarea va intra, din 2019, într-un proces de închidere şi ecologizare.
Exploatarea Crucea, deschisă în 1983, este furnizor național pentru centrala de la Cernavodă, dar necesarul este asigurat din import canadian.
DAN PASCARU
Multi incompetenti, ce-au ajuns în functii cheie, pe PCR (Pile Cunostinte Relatii) si care pur si simplu si-au trecut pe nume propriu tara, au furat zilnic, au pus pe butuci totul, si-au împiedicat, orice forma de supravietuire a mineritului, industriei si a câtor altor ramuri, esentiale în buna functionare a tarii. Daca acolo, înca mai e capacitate de productie, pâna-n 2019, de ce s-au apucat sa importe uraniul, tocmai din Canada?! Nu de alta, dar resurse de uraniu, au si Belarus, Ucraina, Kazakstan, Turcia, Rusia, sau alte state din zona. N-ar fi de mirare, ca, dupa falimentare, mina de uraniu, sa fie cumparata, la o suma ridicola, de ceva “investitori”, englezi, sau poate chiar slovaci, ori canadieni, daca tot le place, asa de mult, sa ne “ajute” pe noi, fraierii de români! Si-asa, primii, ce-au stiut de aceste resurse si care vin acum, pe post de pretinsi investitori, sunt etnici evrei, maghiari, austrieci, germani, care au locuit, la un moment dat, în România, si au avut acces la aceste informatii, sau dizidenti, gen Pacepa. Acum nimeni nu mai pazeste, nici frontierele, nici ministerele, nici muntii, nici minele, informatiile si resursele, se vând pe fata, ca pâinea calda, pe la Ministere. Litoteca Geologica Nationala, au desfiintat-o, tot prin Prospectiuni SA. Iar informatiile legate de geologia si gemologia din România, sunt oferite, strainilor, contra cost, culmea, de o societate, cu capital austriac si maghiar CENTRUL GEMOLOGIC ROMAN, ce, dupa ce a anihilat, desfiintat, toate structurile de stat, ce puteau face verificari si informari publice, si-a pus totul în propriile conturi, private, off-shore. Probabil, unul ca Dan Mureşan, ar fi avut informatii suficiente, si pe acest subiect, “ratacite”, printre atâtea fisiere.