Poliţia municipiului Suceava a organizat, miercuri, o acțiune în sistem integrat în Șcheia și căile de comunicații spre această localitate, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de cerşetorie şi vagabondaj, prevenirii și combaterii infracțiunilor stradale, a faptelor penale şi contravenţionale la regimul rutier, la care au fost cooptați jandarmi și reprezentanți ai Protecției Copilului Suceava.
În cadrul acţiunii au fost legitimate 235 persoane şi verificate 73 autovehicule, 46 conducători auto fiind testaţi cu aparatul etilotest.
S-a constatat o infracţiune şi s-au aplicat 104 sancţiuni contravenționale în valoare de 35.455 lei.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 20 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.
SORIN NICA