În perioada 30 martie – 1 aprilie, poliţiştii Serviciului Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au acţionat pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Au fost aplicate 529 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 253.186 lei, din care 360 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Au fost reţinute 44 permise de conducere, dintre care 25 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 19 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost retrase şi 8 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate.
Un șofer de 45 de ani din Gura Humorului a fost depistat și înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localității, cu 154 km/h, un altul de 30 de ani din Drăgoiești gonea pe DN 2, în Oniceni, cu 121 km/h în localitate, iar un conducător auto de 19 ani din municipiul Suceava a fost înregistrat pe DN 2, în Vadu Moldovei, cu 135 km/h în localitate.
Cei trei au fost amendați și li s-au reținut permisele de conducere.
SORIN NICA