Jandarmeria Română sărbătoreşte azi 168 de ani de când domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica a semnat Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”.
Cu acest prilej, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Suceava a avut loc adunarea festivă a cadrelor unităţii și ceremonialul militar de înaintare în gradul următor, înainte de termen, a ofițerilor și subofițerilor care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a misiunilor şi atribuţiilor de serviciu și care au îndeplinit condițiile legale.
În cadrul activității, prefectul Mirela Adomnicăi a prezentat mesajul ministrului afacerilor interne adresat, iar Doina Iavni, șef al Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, a prezentat aspecte importante privind rolul formațiunilor de jandarmerie în realizarea unirii Bucovinei cu România.
Prin ordin al ministrului, 2 ofiţeri au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, iar prin ordin al inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Suceava 5 subofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad.
De asemenea, comandantul Detașamentului de Intervenție Suceava, locotenent colonel Lucian Ungureanu, care s-a clasat pe primul loc cu ocazia mai multor competiții de cros, a primit din partea conducerii Jandarmeriei Române distincția de serviciu pentru obținerea de rezultate foarte bune în procesul de formare profesională, în activități culturale, științifice și sportive.
Totodată, au fost premiați jandarmii participanți la competiția sportivă „Cupa Jandarmeriei 2018”, organizată în luna martie la nivelul inspectoratului.
–
SERGIU JIPA
Sursă foto : IJJ Suceava