Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a emis un comunicat în care laudă guvernul Dăncilă pentru “adoptarea unor proiecte legislative extrem de importante pentru domeniul educațional”.
El amintește că Parlamentul a adoptat Legea manualului școlar, care prevede că manualele școlare vor fi editate și tipărite doar de Editura Didactică și Pedagogică trecută în subordinea Ministerului Educației, care va organiza și selecția și avizarea acestor manuale.
“Acest fapt garantează existența manualelor în școli, la începutul fiecărui an școlar, manuale puse gratuit la dispoziție de MEN, evitându-se astfel întârzierile înregistrate în ultimii ani din cauza concurenței, adesea neloiale, dintre editurile private care licitau drepturile de editare și tipărire”, susține Rădulescu.
Un alt succes al politicii social – democrate ar fi, în opinia lui Rădulescu, majorarea netă a drepturilor salariale, aferente lunii martie, cu 20 %.
El afirmă că “dacă adăugăm și majorările de la începutul anului 2017 (15 %) și de la începutul anului 2018 ( 5 % ), putem afirma că prevederile programului de guvernare PSD, prin care se stipula creșterea salariului celor ce lucrează în educație cu 50 % pâna în 2018 și dublarea până în 2022, sunt în grafic”.
–
–
DAN PASCARU