Dan Acibotăriţă, preşedintele Partidului Verde Suceava, susține că medicii, cu actualele salarii, ”care pleacă de la 3.000 euro, ajungând chiar la 10.000 euro pe lună inclusiv cu gărzi” nu au de ce să se mai plângă.
Într-un comunicat emis azi, el consideră că medicii ”nu mai au dreptul să mai stea cu mâna întinsă”, dar ”să aibă respect, bun simț pentru semenii lor”.
Problema este, după cum a precizat Acibotăriță, că alți angajați din sănătate – asistente, infirmiere, liftieri, ingineri, bioingineri, economiști, tâmplari, electricieni, instalatori – nu au primit lefuri crescute, ba chiar au fost tăiate.
”Prin diferențierile uriașe ale salariilor din sănătate s-au creat intrigi între angajați, iar cei cu drepturi mici sunt discriminați” a concluzionat Acibotăriță.
DAN PASCARU