Cablarea, evident neautorizată, a unor consumatori casnici sau industriali la reţeaua de iluminat public a municipiului Fălticeni este o situaţie jenantă, consideră consilierul local GHEORGHE ARTENI.
El i-a solicitat primarului CĂTĂLIN COMAN să identifice persoanele care fură curent electric şi să le tragă la răspundere.
ARTENI a mai cerut introducerea dosarelor pentru atragerea de fonduri europene în vederea achiziţionării de lampadare stradale cu panouri solare.
„Situaţia este jenantă, seara e întuneric, iar dimineaţă se opreşte curentul la ora 4. E simplu să depistăm consumatorii legaţi ilegal – opriţi iluminatul pe o stradă şi vedeţi dacă dispar luminile din curţi” a venit cu ideea ARTENI.
Chiar dacă a recunoscut că nu este de specialitate şi că nu ştie să citească o factură EON, primarul COMAN a oferit o serie de soluţii de diminuare a consumurilor.
„Am numit o comisie care monitorizează cele 56 contoare de iluminat public, pentru a ne da seama dacă sunt consumatori cablaţi ilegal. Nu am găsit cazuri concrete până acum. Căutăm soluţii cu tehnologie pe bază de leduri sau becuri economice pentru faleză şi pentru aleile dintre blocuri. Pe 4 luni am plătit către EON 3 miliarde de lei. Cablurile sunt vechi, stâlpii sunt proprietatea EON, dar trebuie să-i reparăm noi cu o firmă pe care ne-o trimit ei” s-a plâns edilul şef.
În opinia lui, singura soluţie ar fi cumpărarea reţelei de iluminat de la EON, după modelul municipiului Suceava.
„Le-am cerut să ne vândă stâlpii, cablurile, să facă un preţ. Aşteptăm răspunsul lor” a încheiat subiectul CĂTĂLIN COMAN.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net