Elevii şcolii au obţinut locul I la secţiunile pliant, grafică şi proză scurtă în cadrul Simpozionului „Valenţele (in)formative ale comunicării” (ediţia a II-a) desfăşurat în perioada 31.05 -01.06.2013 la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani.
A doua ediţie a simpozionului a cuprins sesiuni de comunicări ştiinţifice dedicate cadrelor didactice şi specialiştilor, în care a fost abordat rolul comunicării în gestionarea vieţii comunitare, precum şi concursuri destinate elevilor, structurate pe trei secţiuni: creaţii literare (eseu, proză scurtă, epigramă), arte vizuale (fotografie, grafică, pliant, poster) şi film de scurtmetraj.
Echipa şcolii a obţinut următoarele rezultate:
– la secţiunea arte vizuale
- grafică, locul I: elevii Neagu Andrei şi Bretan Adrian;
- pliant, locul I: elev Neagu Andrei;
- fotografie, locul II: elevii Caburgan Dan, Roman Ionuţ-Aurelian, Creangă Florin-Arcadie, Pitarca Sergiu-Virgil, Mândroiu Dorel-Ciprian;
- poster, locul II: elevii Bretan Adrian, Ilaş Alina-Mădălina, Maxim Radu;
– la secţiunea creaţii literare
- proză scurtă, locul I: elev Totolici Iliuţă;
- epigramă, locul III: elev Cucolea Andrei;
- eseu, menţiune: elev Filip Elena.
Filmul de scurtmetraj, care prezintă povestea unui adolescent ce încearcă să îşi ajute fratele să renunţe la droguri, a fost realizat de elevii Palancanu Cristinel-Ilie, Chiriac Ştefan-Vasile, Bârsan Marian-Cristian, But Alexandru-Ionuţ, Caburgan Dan, Roman Ionuţ-Aurelian şi a obţinut locul al II-lea.
La simpozion au mai participat reprezentanţi de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, Colegiul Naţional ,,Gib Mihăescu” Drăgăşani, Liceul ,,Constantin Brâncoveanu” Horezu şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani. Activitatea a avut drept scop promovarea comportamentului prosocial şi a atitudinilor preventiv antiinfracţionale.
Comunicat de presă Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni