Ieri dimineață, polițiștii de frontieră au identificat, pe un drum forestier din Straja, două autoturisme de teren Mitsubishi Shogun despre care existau date că transportă țigări de proveniență ucraineană.
Poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea acestora, moment în care șoferii mijloacelor de transport au încercat să se sustragă de la control, schimbând direcția de deplasare.
Poliţiştii de frontieră au efectuat somațiile prin voce, dar persoanele în cauză nu s-au supus, fapt pentru care a fost tras, conform prevederilor legale, un foc de avertisment în plan vertical.
În acel moment, cei doi conducători auto au sărit din maşinile aflate în mers şi au fugit în pădure.
În urma verificării autoturismelor, s-a constatat că în acestea se aflau colete cu ţigări de contrabandă, fapt pentru care au fost duse la sediul S.T.P.F. Suceava, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 30.975 pachete cu țigări Marble.
Țigările în valoare de 362.198 lei au fost confiscate, iar cele două autoturisme înmatriculate în Marea Britanie şi Bulgaria, în valoare de 6.000 lei fiecare, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
SORIN NICA
Foto arhivă