Conducerea Primăriei Suceava vrea să facă ordine cu panourile publicitare fără autorizații.
În lipsa primarului Ion Lungu ( aflat în Palestina, unde a semnat protocolul de înfrățire cu Bethlehem ), conferința săptămânală de presă a fost susținută, azi, de viceprimarul Lucian Harșovschi, care a informat că au fost îndepărtate 47 de panouri.
“Aceste panouri aveau contracte până la sfârșitul anului, nu li s-au mai prelungit contractele și au fost notificați să le ridice de pe domeniul public sau privat al municipiului.
În perioada viitoare vom ridica alte 60.
E puțin deranj, așa, din partea unora, eu am spus clar, trebuie să facem această curățenie în panotaj, după care vom stabili reguli clare”, a spus el.
DAN PASCARU