Banca Comercială Română (parte a grupului austriac Erste) va acorda un credit de 67,8 milioane lei (aprox. 14,7 milioane euro) pentru finanțarea lucrărilor la drumuri județene și extinderea terminalului de pasageri al aeroportului Suceava.
Pentru contract au mai concurat CEC Bank și Raiffeisen Bank.
Din totalul sumei împrumutate, 6 milioane lei vor fi utilizate pentru finanțarea lucrărilor la terminalul de pasageri.
La începutul acestui an, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur anunța că noul terminal va avea o suprafață de 6.500 de metri pătrați, astfel încât capacitatea de operare să crească de la 150 la 300 de pasageri pe oră.
Anul trecut, numărul de pasageri înregistrați pe aeroportul Suceava a fost de 262.165, față de aproximativ 57.000 în 2016.
Studiul de fezabilitate aprobat de consilierii județeni arată că extinderea se va face în continuarea aerogării, printr-o clădire în oglindă.
–
–
SERGIU JIPA