“Am avut o discuție ieri cu sindicatele TPL, ei insistă în continuare să mărească prețul la bilete, eu nu cred că e soluția cea mai bună, cred că ar trebui să mărim numărul de călători” a declarat, azi, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu (PNL), în legătură cu solicitarea angajaților de la Transport Public Local de majorare a tarifelor de călătorie.
În prezent, o călătorie costă 2 lei, iar un abonament lunar pe toate liniile 66 lei, cererile fiind de 2,5 lei, respectiv 75 lei.
Lungu a spus că situația financiară a unității de transport în comun este grea, la fel și cea a salariaților: “Au 40.000 de ore suplimentare neplătite de anul trecut până anul acesta, salarii foarte mici.
Lucrurile se vor rezolva definitiv când vor veni autobuzele electrice, când vom avea cheltuieli de 7 ori mai mici la combustibil”.
Întrebat dacă liberalii vor vota, în Consiliul Local, în favoarea majorării tarifelor, Lungu a spus “nu știu cine va vota și cine nu va vota, eu nu fac niciun fel de presiune…”
DAN PASCARU