Ioan Stan, președintele organizației județene PSD Suceava, urmează linia trasată de la centru și ia poziție critică la adresa președintelui PNL Ludovic Orban, care a depus plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o de înaltă trădare, uzurparea funcției publice, divulgare de informații nepublice și prezentarea cu rea-credință de date inexacte președintelui României.
“Am crezut inițial că este vorba de o fake news, dar s-a confirmat a fi un fapt real și că nu este vorba de o simplă clovnerie, cum te-ai aștepta de la un asemenea personaj, care nu demult îi instiga pe colegii de partid la luptă cu bâta, ci că este de fapt o piesă a unui puzzle mult mai elaborat din care fac parte și alte personaje pe care ironia sorții și naivitatea românilor le-a adus în fruntea țării și fac referire în primul rând la președintele Klaus Iohannis” scrie Stan într-un comunicat de presă.
Respectând alte luări de poziție coordonate de la vârful PSD, Stan își exprimă totala susținere față de premierul Dăncilă : “Am sentimentul de déjà-vu pentru că asistăm, în mare parte, la repetarea scenariului din 2015 pus în scenă cu cinism de același Klaus Iohannis, scenariu prin care inițial s-a început urmărirea penală a premierului, apoi s-a reușit îndepărtarea guvernului social-democrat.
Sunt ferm convins că românii nu vor mai accepta încă o dată sfidarea rezultatului unor alegeri democratice, nu vor mai accepta ca din dorința susținerii unor interese străine să fie stopată activitatea unui guvern cu performanțe economice recunoscute în toate statisticile Uniunii Europene”.
DAN PASCARU