Vizita președintelui CJ Suceava Gheorghe Flutur și a numeroasei sale delegații ( 59 persoane ) a continuat ieri la Viena, în Piața Michaelerplatz, la Târgul de turism, meșteșuguri și gastronomie.
CITESTE
Într-un comunicat, Flutur s-a arătat foarte încântat de “demonstrațiile practice și de super-spectacolul cu artiștii ansamblului Ciprian Porumbescu, primul concert românesc organizat vreodată într-o piață din centrul Vienei”.
Ca de obicei în astfel de cazuri, CJ a prezentat oferta turistică a județului, tradițiile, meșteșugurile și gastronomia bucovineană, iar ”demonstrațiile practice și degustările au fost deosebit de apreciate de cei care au poposit minute și chiar ore întregi în “insula” bucovineană din centrul Vienei, generând o atmosferă emoționantă”.
Flutur continuă comunicatul în aceeași notă lacrimogenă : “Oaspeții noștri, de toate vârstele, multe familii venite cu copii, au participat alături de artiști la eveniment.
Foarte mulți români, printre ei mulți suceveni, stabiliți sau care lucrează în Viena și în zonă, au dorit să se întâlnească ,,acasă” în centrul Vienei.
Piața a fost plină de stegulețe tricolore”.
DAN PASCARU
Sursă foto : CJ Suceava