Săptămâna trecută, în comuna Preutești a avut loc prima campanie ecologică „Luna Curățeniei” din cadrul proiectului A.M.I.C. – Acțiuni Multiple și Integrate pentru Comunitate.
Școlarii și preșcolarii au fost implicați în acțiuni de colectare selectivă în zonele din jurul școlii gimnaziale Preutești, urmând ca pe 26 iunie să se organizeze campania de strângere deșeuri și ecologizare a spațiilor verzi în care va fi implicată comunitatea adultă a comunei.
Zonele de intervenție unde se vor organiza acțiunile de colectare selectivă și igienizaresunt reprezentate de locurile cele mai afectate ale comunei, zone insalubre, cu deșeuri, unde este o reală nevoie de curățenie: zona Basarabi, zona Gloduri, Bahna-Arin, zona Arghira strada Podiș, zona din jurul școlii gimnaziale Preutești.
Toate materialele necesare desfășurării campaniei – saci de gunoi, mănuși, greble, mături, apă potabilă vor fi puse la dispoziție de către organizatori -Centrul Diecezan Caritas Iași în colaborare cu Primăria Preutești și Școala Gimnazială Preutești.
MIHAELA BĂLĂȘEL – TOMULESCU