Turneul de lansare a volumului Mass-media și democrația în România postcomunistă ,apărut de curând la Editura Institutul European, sub semnătura fălticeneanului, conf.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași și Conf.univ.dr. Sorin Bocancea, Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative a UPA din Iași, a continuat miercuri,5 iunie a.c., în Cluj-Napoca, la Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai”.
Evenimentul de la UBB Cluj-Napoca s-a desfășurat în prezența Excelenței Sale Claudio Pérez Paladino, Ambasadorul Republicii Argentina în România, la manifestare luând parte, de asemenea, Sorina Soare (cercetător la Universitatea din Florența), Georges Lomné (Profesor la Université Paris-Est) și Prof.univ.dr. Gheorghe Lencan-Stoica, de la Universitatea din București.
„Avem în fața noastră un produs editorial excepțional, în care se regăsește o analiză foarte riguroasă a relației dintre media și democrație pe parcursul celor 23 de ani ai postcomunismului românesc. Îi felicit pe autori și pe coordonatori pentru deosebitul demers intelectual ce a avut drept rezultat această carte, aflată acum la ediția a II-a!”, a explicat asistenței Mihai Hurezeanu. În intervenția sa, Daniel Șandru, primul coordonator al volumului, a arătat că „acesta se află sub semnul unei triple premiere: este primul și singurul volum interdisciplinar realizat de specialiști și jurnaliști autohtoni, este primul volum apărut în Seria Polis a Editurii Institutul European și este, totodată, subiectul primei lansări de carte din istoria instituțională a Consiliului Național al Audiovizualului”. Cel de-al doilea coordonator al cărții, Sorin Bocancea, a vorbit despre necesitatea înțelegerii adevăratei teme pe care volumul o propune: „Este vorba despre tema libertății, câtă vreme democrația oferă cadrul în care această valoare se poate manifesta și câtă vreme, la rândul său, existența surselor alternative de informare garantează prezența libertății de exprimare și asigură, prin aceasta, funcționarea democrației ca atare”, a expus în prezentarea volumului jurnalistul Mihai Hurezeanu.
Demn de menționat este faptul că, la invitația Conf.univ.dr. habil. Sergiu Mișcoiu, Directorul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Americane a UBB, cei doi politologi ieșeni au participat la Conferința-Dezbatere Le renouveau du populisme en Italie: le cas de Beppe Grillo et du Mouvement 5 Etoiles, susținută de Profesorul italian Marco Tarchi, de la Universitatea din Florența.
Turneul de lansare a cărții a plecat din Iași, a trecut prin București și Cluj, și urmează să ajungă zilele următoare la Sibiu, Timișoara și Brașov.
Sergiu Jipa
Ziarul de pe Net