Ministrul Justiției Tudorel Toader a fost prezent azi la Suceava chipurile pentru a viziona locul pe care va fi construită clădirea care va adăposti arhiva regională a instanțelor și parchetelor din județul Suceava și a penitenciarului Botoșani.
Primăria Suceava a alocat 6.600 metri pătrați în apropierea sălii de sport a Liceului cu Program Sportiv.
“Merg personal pentru a mă asigura că amplasamentul răspunde criteriilor obiective și nu unor criterii subiective, ca de exemplu să fie la noi sau cât mai aproape de noi” a spus Toader, sesizând neîncrederea jurnaliștilor.
După un lung expozeu, Toader a fost solicitat să se refere la un eventual decret de revocare a procurorului șef DNA Codruța Kovesi de către președintele Klaus Iohannis.
Iohannis a precizat că “încă citesc motivarea Curții Constituționale, este încă săptămâna în care citim”.
Toader a răspuns, după o altă divagație, că “nu știu când va termina președintele de citit, întrebarea corectă este când va termina de înțeles, pentru că poți să citești ceva și să nu înțelegi…
Nu știu, dl. președinte poate să ne spună cel mai bine când va termina de citit, când va termina de deliberat.
Nu există un termen”.
Judecătorii Curtii Constituționale au admis sesizarea Guvernului, după ce Iohannis a refuzat să o revoce pe Kovesi.
Curtea Constituționala a decis, cu majoritate de voturi, că există un conflict instituțional între Executiv și Presedinție și că președintele trebuie să emită decretul de revocare.
–
SORIN NICA