*Curtea de Conturi a depistat o diferență de tarif de 9.035 lei în urma refacerii pardoselii
*aceeași instituție recomandă ”extinderea verificărilor la toate operațiunile economico-financiare privind plățile efectuate”
Curtea de Conturi a derulat un control la Primăria Fălticeni, constatând abateri cu privire la efectuarea plăților din finanțarea rambursabilă la proiectul bazei de agrement Nada Florilor prin nerespectarea specificațiilor tehnice și calitative înscrise în documentația de atribuire în cazul materialelor utilizate.
Verificările s-au derulat între 2 și 31 mai și au vizat perioada 2016 – 2017, inclusiv împrumutul contractat de la CEC Bank pentru finalizarea investițiilor la baza de agrement, în valoare de 13.498.284 lei, din care 12.446.078 cheltuieli eligibile.
Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în ianuarie 2015, contractarea unei finanțări rambursabile de 6.400.000 lei, cu o durată de rambursare de 6 ani, pentru realizarea bazei de agrement Nada Florilor.
Termenul de rambursare a fost modificat, în martie 2015, la ”maxim 7 ani”.
Obiectivul de investiții a fost recepționat în iunie 2016 ( chiar înaintea alegerilor locale recâștigate de primarul PSD Cătălin Coman ), nefiind încheiat proces verbal de recepție finală, obiectivul aflându-se la acea dată în perioada de garanție de 2 ani.
Lucrările au fost executate de asocierea Da Vinci Construct & Proiect Oradea, Cridus Construct Iteu și Alternative Energy Solution Hinchiriș – toate din județul Bihor.
În perioada 22 – 25 mai, auditorul public extern împreună cu reprezentanții Primăriei desemnați de Cătălin Coman au efectuat inspecția fizică a modului în care au fost executate cantitativ unele categorii de lucrări și articolele de deviz înscrise în situațiile de plată, achitate atât din fonduri nerambursabile, cât și din creditul contractat de la CEC Bank.
La capitolul pardoseli plăci pătrate, dreptunghiulare a fost decontată o suprafață de 1.172 mp. gresie antiderapantă, iar în teren s-a constatat că pe suprafața de 378 mp s-a montat gresie porțelanată.
Pe cheltuiala constructorului, s-a înlocuit gresia respectivă ”fără a fi prezentată o dovadă în acest sens, respectiv un proces verbal cuprinzând suprafața afectată și recepția lucrărilor de refacere”.
În urma refacerii calculelor, diferența de tarif a fost de 9.035 lei.
În vederea clarificării împrejurărilor și cauzelor care au dus la nerespectarea prevederilor legale, s-au solicitat note de relații primarului Coman, managerului de proiect Anton Naforniță, responsabilului tehnic al proiectului Cătălin Fodor și dirigintelui de șantier Corneliu Bujor.
La notele de relații solicitate au fost formulate răspunsuri identice, de genul ”lucrările s-au efectuat în baza notificărilor trimise de UAT Fălticeni asocierii de firme, iar la finalizarea lucrărilor de reparații nu s-a încheiat un proces verbal de recepție în care să se specifice calitatea lucrărilor efectuate”.
Finalitatea verificărilor efectuate de Curtea de Conturi : primarul Fălticeniului a fost sancționat verbal cu avertisment.
În acest context, Curtea de Conturi a propus ”extinderea verificărilor la toate operațiunile economico-financiare privind plățile efectuate din finanțarea rambursabilă pentru baza de agrement Nada Florilor, stabilirea întinderii prejudiciului cauzat și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia, inclusiv a majorărilor de întârziere aferente”.
DAN PASCARU