Azi s-au încheiat manifestările de la Mănăstirea Putna dedicate Sf. Ștefan cel Mare, incluse în Programul Ștefanian organizat de Consiliul Județean Suceava.
Un grup în costume populare, alcătuit în principal din oameni apropiați PNL și șefului CJ Gheorghe Flutur, au parcurs pe jos o porțiune spre mănăstire, având în frunte plăcuțe cu Bucovina 100 și Programul Ștefanian.
Față de ediția trecută nu au mai fost solicitați tinerii liberali care să poarte coroane de carton.
Slujba religioasă a fost oficiată de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Pimen, arhiepiscopul Tomisului Teodosie, episcopul Europei de Nord Macarie și mitropolitul Moldovei și Bucovinei Teofan.
Tot cu acest prilej a fost sfințit Portalul Memorial Golgota Neamului – Fântâna Albă, care amintește de jertfa românilor uciși de trupele sovietice în aprilie 1941.
SERGIU JIPA