La Milișăuți au început lucrările pentru construirea unui pod provizoriu peste râul Suceava, ca variantă pentru podul pe DN 2H, care în prezent este închis pentru traficul auto și pietonal.
”Podul provizoriu se va realiza prin parteneriat public privat, pe baza unui protocol de colaborare încheiat între Primărie și un agent economic” menționează Prefectura, fără a nominaliza agentul economic.
În același comunicat se precizează că lucrările la podul provizoriu vor fi finalizate la mijlocul săptămânii viitoare.
Referitor la lucrările de reparații la pod, care intră în competența Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, prefectul Mirela Adomnicăi a precizat că “nu se poate merge în regim de urgență cu procedura de achiziții, întrucât au fost înaintate 4 oferte, care se deschid astăzi, iar evaluarea lor ar putea dura, nefiind excluse nici contestațiile”.
În altă ordine de idei, 5 familii din Slatina și Broșteni cu casele afectate de inundații vor primi câte 5.000 lei de la Guvern.
Alte 3 familii afectate din Mănăstirea Humorului și Ostra nu vor primi niciun ajutor bănesc.
SERGIU JIPA