Am urcat în caravana gândurilor
ca de fiecare dată
drumul lung și anevoios
mă poartă într-o derivă
fără posibilitate de popas
Buzele mi se usucă de sete
sufletul arde mocnit
neputința mă ține captivă
în incertitudini
ca într-o vale a plângerii
ce nu mai are sfârșit
Pun întrebări nerostite
aștept răspuns
Am prea mari așteptări
mi se spune din stânga
Grăbește și coboară
mi se sugerează din dreapta,
Descurajarea mă cheamă
văd cum mi se acoperă ochii
cu perdele albastre
sub care ochii se topesc în lacrimi
De undeva de sus o mână le adună
și prinde a scrie cu ele
o poveste care mi se pare cunoscută
Răsfoiesc cu privirile curioase
pagini după pagini
străvezii ca luciul apei
Salcia verde își pleacă pletele
atinge oglinda mută
apoi îmi răcorește fruntea
Un gând duios îmi curmă tristețea
oprind caravana la margine de cer
mă invită să cobor
palmele străpunse nu contenesc
în mângâieri
Îngenuncheată pe un nor alb
șoptesc o rugă nespusă
vreodată
