Primarul de Suceava Ion Lungu a anunțat că a fost prezent, la Paris, la unul dintre spectacolele susținute de Teatrul Matei Vișniec la sediul Ambasadei României, la invitația Institutului Cultural Român de la Paris.
El a avut o întâlnire oficială, la ambasadă, cu Oleg Ungureanu – șef adjunct al misiunii dimplomatice a României la Paris, la care a participat și directorul Institutului Cultural Român de la Paris, Doina Marian.
“Am stabilit ca o delegație de oameni de afaceri suceveni să se întâlnească, la sediul ambasadei României de la Paris, cu o delegație de oameni de afaceri francezi în vederea dezvoltării relațiilor de afaceri dintre cele două țări”, a precizat Lungu.
În aceste zile, teatrul Matei Vișniec derulează, în Franța, primul turneu internațional.
DAN PASCARU