Scandal între doi frați valutiști care dețin case de schimb în parcarea din fața pieței mari din municipiul Suceava. Constantin (Costel) Onuț de 43 ani are un conflict mai vechi cu fratele său mai mare, Ilie Onuț de 45 ani, ambii din Drăgoiești, iar astăzi dimineață, în jurul orei 10.30, au avut un schimb verbal mai dur. Ilie Onuț, care se pare că se afla în mașina personală pe strada Curtea Domnească, în fața sucursalei BRD, a pus mâna pe un pistol cu bile pe care îl ținea în autoturism și l-a împușcat pe fratele său după câteva amenințări scurte. Costel Onuț a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost împușcat de fratele său în zona feței și are nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale.
Două echipaje de poliție de la Ordine Publică au sosit la fața locului și au asigurat perimetrul, iar colegii lor de la Investigații Criminale au efectuat cercetările cu privire la faptele reclamate.
Ilie Onuț a fost ridicat de polițiști pe baza probelor administrate și a fost audiat, după care s-a dispus măsura reținerii sale pentru 24 de ore.
Demn de menționat este faptul că victima, Costel Onuț, a refuzat să depună plângere împotriva fratelui său.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro