RǍSPUNS la testul propus în ediţia nr.12 a rubricii:
“Jaloba scǎrii-mpodobite cu giuvaeruri” e creaţia lui Ezra POUND.
Pentru aceastǎ ediţie, vǎ propunem sǎ postaţi la “comentarii” titlul şi autorul urmǎtoarei poezii:
13.
În groapa neagrǎ, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmaţi, îşi ascultau propriile şoapte –
toţi erau murdari, slabi, şi patetici ca în Shakespeare,
îşi numǎrau gloanţele şi zilele şi nǎdǎjduiau un atac peste noapte.
Atunci a ieşit luna, fǎrǎ cascǎ, de undeva din bezna ghimpatǎ;
dar oamenii n-au cǎzut cu feţele la pǎmânt,
ci au aprins ţigǎrile, discutând despre libertatea de a trage cu puşca,
rezemaţi comod în groapa neagrǎ sau poate chiar pe câte-o piatrǎ de
mormânt.
Sunt sigur cǎ unul din ei eram eu –
de altfel, astǎzi mi-am gǎsit în sertar, printre manuscrisele fel de fel
pistolul meu ghintuit, cu douǎzeci şi patru de focuri,
cu care am participat la asediul Trebizondei, dacǎ nu mǎ-nşel.
Doamne, ce de isprǎvi am mai fǎcut şi-atunci !…
Ca un erou din Sadoveanu, eram viteaz şi crud;
ţin minte sǎ fi ucis trei sute şaizeci de duşmani într-un singur asalt –
ah, rǎcnetele mele de mânie şi triumf şi-acuma mi le mai aud !…
La Waterloo eram cu bietul Bonaparte cabotinul,
rostandizând pe pragul unui veac;
viteaz şi inutil şi graseiat la culme,
luptam şi-atuncea – ce era sǎ fac ?…
Degetele strângeau o ţigarǎ fumatǎ de mult.
În groapa neagrǎ, ca nişte pietre, cǎdeau ultimele cuvinte.
Prietenii mei înarmaţi şi patetici mǎ ascultau uluiţi,
rezemaţi comod de pietrele de la morminte.
Paralel cu noi, dedesubt, oamenii îşi dormeau veşnicia –
şi ei discutau despre libertatea de a trage cu puşca, dupǎ fiecare mǎcel …
Dar, pe pistolul meu de douǎzeci şi patru de gloanţe !,
luna mi se pare aceeaşi
cu care am participat la asediul Trebizondei, dacǎ nu mǎ-nşel !…
antologie alcǎtuitǎ de
Todirel CǍLUGǍRIŢA
Ziarul de pe Net
