Inspectoratul Școlar Suceava a distribuit, azi, un comunicat referitor la cifra de școlarizare în învățământul profesional de stat, care se stabilește anual pe baza nevoilor pieții muncii și a tendințelor de dezvoltare, precum și pe baza solicitărilor operatorilor economici.
Solicitările operatorilor economici pentru învățământul dual vor fi transmise până pe 23 noiembrie la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.
În cazul învățământul profesional, solicitările de școlarizare ale operatorilor economici vor fi înaintate unităților de învățământ profesional și tehnic partenere sau inspectoratelor școlare până la aceeași dată.
Cifrele de școlarizare propuse de IȘJ vor fi înaintate spre aprobare Ministerului Educației în ianuarie 2019.
DAN PASCARU