I.P.J. Suceava a fost sesizat, ieri, de I.P.J. Botoșani despre faptul că din Dorohoi a fost sustras un autoturism.
În urma măsurilor operative întreprinse de Poliția municipiului Suceava, în parcarea unui complex comercial a fost identificat parcat și asigurat autoturismul sustras.
După aproximativ 10 minute, patrula de poliție a observat un tânăr care s-a apropiat de autoturism, l-a deschis și a urcat în interior, pornind motorul cu intenția de a pleca.
S-a procedat la blocarea autoturismului cu autospeciala de poliție, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 24 ani, din județul Botoșani, care a recunoscut că a sustras autoturismul.
Tânărul a fost condus la sediul Secției de poliție Burdujeni pentru continuarea cercetărilor, fiind preluat de un echipaj de poliție din cadrul Biroului Investigații Criminale Dorohoi.
SORIN NICA