Sâmbătă seara, patrula din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe drum comunal neclasificat de pe raza comunei Satu Mare, pe direcția DJ 178B.
Conducătorul auto nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, continuându-și deplasarea în viteză.
S-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune de pe autospeciala de poliție, concomitent cu somarea acestuia prin portavoce, conducătorul auto neconformându-se.
După circa 1,5 km parcurși, șoferul urmărit a intrat în curtea unui imobilul din Satu Mare, a oprit și abandonat autoturismul, cu motorul pornit, luând-o la fugă în zona unor anexe gospodărești.
Polițiștii l-au urmărit, șoferul fiind imobilizat la sol prin folosirea forței fizice și a cătușelor.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la Spitalul Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii i-au reținut permisul de conducere, eliberându-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
În cauză urmează a se efectua cercetări pentru conducerea unui sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA