Ședința de azi a consilierilor județeni suceveni nu se anunța prea încinsă, mai ales că se desfășura înaintea Zilei Bucovinei și a Zilei Naționale, iar ordinea de zi nu era dificilă.
Chiar și în lipsa unor contre din partea PSD, șeful liberal Gheorghe Flutur s-a trezit pus în dificultate de subalternul Radu Pentiuc, profesor universitar, care a avut propuneri la proiectul referitor la acordarea unor stimulente financiare elevilor din învățământul preuniversitar care au obținut distincții la competiții școlare județene, naționale și internaționale, precum și a cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.
Premiile propuse erau de 200 lei ( etapa județeană ), 300 – 500 lei ( etapa națională ), 600 – 10.000 lei ( etapa internațională ) pentru elevi și de 300 lei ( etapa națională ) și 500 – 3.000 lei ( etapa internațională ) pentru profesori.
Amendamentul lui Pentiuc a făcut referire la olimpiadele și competițiile județene organizate de Ministerul Educației, motivul fiind “dorim să susținem performanța elevilor din liceele tehnologice”, Flutur arătându-se nelămurit : “Trebuie să găsim locul, unde trebuie făcut, ca tehnică ?”
Administratorul public al județului Irina Vasilciuc a intervenit că “nu ne propunem să dăm distincții și premii pentru olimpiadele și concursurile școlare, pentru că noi mai avem o finanțare pentru premii. Nu e neapărat vorba de premiere, ci de organizare”.
Flutur a părut dezorientat : “Haideți să ne punem de acord, că ne-ați încâlcit un pic cu acest amendament, ne-ați băgat în ceață… ”
Dezbaterile în care s-au implicat mai mulți aleși au fost apoi atât de încâlcite, încât cu greu au mai putut fi urmărite.
Sesizând turnura pe care a luat-o propunerea sa și pentru a nu-și supăra șeful de partid, Pentiuc a renunțat la amendament, iar Flutur, pentru a mima interesul acordat problemei, a instituit o comisie care “să clarifice lucrurile, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar și Primăria Suceava să aveți o discuție și să vedem ce pârghii avem pentru a acoperi toată gama.
Numai să am cadru legal!”
Proiectul inițial a fost aprobat cu 35 de voturi pentru și un vot împotrivă.
DAN PASCARU