-organizatorii au fost depășiți din prima zi : afluența a fost maximă și parcările sub necesarul de bun simț, așa încât schiorii au trebuit să meargă pe jos, cu clăparii în picioare și cu schiurii în spate, peste 2 kilometri până la îmbarcare
-telegondola a funcționat cu dese întreruperi, din motive tehnice, dând emoții atât celor care urcau, cât și rudelor și prietenilor care îi așteptau
Azi a fost inaugurat, în prezența ministrului Turismului Bogdan Trif (PSD), primul tronson de 2.850 metri al pârtiei de schi din Rarău.
Accesul vehiculelor a fost oprit în parcarea de la baza pârtiei și blocat pe o parte din drumul de acces, așa încât doritorii de schi au trebuit să meargă peste 2 kilometri pe jos, cu schiurii și bagajul în spate.
Telegondola a avut momente dese în care s-a oprit, din cauze tehnice ( chiar și când Trif și ceilalți oficiali au deschis seria urcărilor ), o parte din schiori preferând să urce pe jos, atât cât i-au ținut puterile.
Primarul Mihai Negură a motivat că ”este un senzor la stația intermediară, se poate întâmpla la o instalație nepornită de 7 ani, dar vom trece cu bine peste acest moment”.
Evenimentul a fost de mare însemnătate pentru comunitățile politice județene și locale, la fața locului fiind prezenți parlamentari PSD, PNL și ALDE, șeful PNL al Consiliului Județean, primarul liberal din Câmpulung Moldovenesc și alți aleși mai mici în rang de la aceleași partide.
În declarațiile de presă ei au ținut să se laude pentru mărețele realizări de până acum, precum și pentru cele viitoare și să atragă simpatii spre partidele pe care le reprezintă, la deschiderea unei pârtii de schi la care lucrările au debutat în urmă cu 9 ani.
Date tehnice: diferență de nivel 455 metri, lățime minimă 20 metri, înclinare medie 16 %, 27 balize, instalație de telegondolă Leitner cu 33 de cabine a câte 8 locuri, durata călătoriei 6 min 59 sec., viteză de deplasare 6 metri / sec., capacitate transport 1.007 persoane / oră.
Lucrările au fost executate de Acomin Cluj-Napoca şi Instcomp Suceava la o valoare de 15 milioane euro.
DAN PASCARU