Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan solicită ministrului PSD al Educaţiei Ecaterina Andronescu “să ia imediat decizii” privind învăţământul în regim simultan din Suceava.
Într-o declarație de presă de azi, el se arată “revoltat” de situaţia în care a ajuns învăţământul preuniversitar, în condiţiile în care 3.229 de elevi învaţă în clase simultane.
De fapt, acest lucru se întâmplă de mulți ani, inclusiv în timpul guvernărilor PDL – PNL, din cauza lipsei sălilor de curs necesare.
Balan spune că “în loc să se ocupe de tot felul de bazaconii şi să propună tot felul de idei trăsnite de reformă, ministrul Andronescu ar face bine să se deplaseze până la Suceava şi să constate ea însăşi în ce condiţii învaţă 3.229 de elevi”.
Deputatul PNL dă și un exemplu, referitor la cum se învață în acest sistem : “Cum poate un singur cadru didactic să predea, în aceleaşi timp, abecedarul pentru clasa I, tabla înmulţirii pentru clasa a II-a, ştiinţe naturale pentru clasa a III-a şi istorie pentru clasa a VI-a ?”, concluzia lui fiind că sistemul simultan este cel mai prost sistem de educaţie care a funcţionat vreodată în România.
Finalul declarației sale politice este radical : “Somez Ministerul Educaţiei să găsească de urgenţă soluţii pentru extinderea reţelei şcolare din judeţul Suceava şi pentru angajarea suplimentară de învăţători şi profesori calificaţi”.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro