În lipsă de alte rezultate, reprezentanții suceveni ai celor mai importante partide se contrează din nou pe tema șoselei de centură a municipiului Suceava, investiție începută în urmă cu 11 ani și nefinalizată.
Mai întâi, referindu-se la alocarea guvernamentală pentru acest an, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, deputatul Alexandru Rădulescu, a anunțat, într-un comunicat, că “pentru centura Sucevei suma alocată este de 47 de milioane lei, astfel încât această investiție va fi terminată în 2019”.
PNL Suceava l-a scos în față, tot printr-un comunicat, pe senatorul Daniel Cadariu, acesta afirmând că “anul acesta au prins doar 47 de milioane lei, adică doar 40 % din cele 110 de milioane lei necesare.
Dacă pornim de la costul total al investiției, care este de 399 milioane lei, iar până la 31 decembrie 2018 au fost făcute cheltuieli în valoare de 289 milioane lei, rămân de alocat încă 110 milioane lei pentru a finaliza investiția”.
Lucrările la cei 7 kilometri care au mai rămas de executat din șoseaua de centură a municipiului Suceava vor fi executați, pe porțiunea Șcheia – Moara, de asocierea Autotehnorom – Operational Autoleasing – OPR Asfalt – Obras Publicas Y Regadios – Florconstruct – Calcarul.
Valoarea semnată a contractului a fost de 72.905.350 lei ( aproximativ 15,8 milioane euro ).
Lucrările au debutat în urmă cu 11 ani și au fost întrerupte de mai multe ori din cauza întârzierii plăților, intrării în faliment a constructorului, bâlbâielilor legislative și organizării unei noi licitații.
Din cei 12 kilometri ai șoselei se circulă, din 2015, doar pe porțiunea Pătrăuți – Șcheia, în lungime de 5 kilometri.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro