Poliţia Vatra Dornei a fost sesizată, vineri, că a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, dar unul dintre autoturisme se află pe calea ferată.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei, un minor de 17 ani din Poiana Stampei a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula regulamentar, după care a fost proiectat pe calea ferată, circulaţia trenurilor fiind oprită pentru aproximativ o oră.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredinţat de un tânăr de 22 ani din Dorna Arini, proprietar al vehiculului.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
S-a întocmit dosar penal, minorul de 17 ani fiind cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi distrugere, iar tânărul de 22 ani pentru încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu posedă permis de conducere.
Minorul de 17 ani a fost reţinut pentru 16 ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru stabilirea unor măsuri preventive.
Sâmbătă după-amiază, o patrulă din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama a identificat pe DN 17 un autoturism staţionat, iar ulterior pe conducătorul auto, un bărbat de 31 ani din Frasin, ce prezenta leziuni la nivelul feţei şi se deplasa pe jos şi care a refuzat să se legitimeze şi să fie supus unui control corporal, motiv pentru care a fost încătuşat, asupra acestuia fiind identificate actele şi cheia autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Conducătorul auto a fost transportat la spital, însă acesta a refuzat acordarea de îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferul a fost reţinut pentru 24 ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea stabilirii unei măsuri preventive.
SORIN NICA