Având în vedere Hotărârea nr. 1 din data de 22.02.2019 a Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, motivată de faptul că întâlnirea dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai unor asociaţii profesionale de magistraţi, fără participarea procurorului general şi a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în calitate de reprezentanţi ai autorităţii judiciare, nu a avut efectele scontate, în urma votului exprimat, în unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a hotărât că orice dialog în vederea adoptării unui act normativ în domeniul judiciar, trebuie iniţiat anterior emiterii sale.
Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava insistă pentru abrogarea imediată a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 de modificare a legilor justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 137 din 20.02.2019, cu excepţia dispoziţiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii.
În unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a stabilit suspendarea activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, constând în programul cu publicul, în următoarele două săptămâni, cu excepţia cererilor de eliberare dovezi de circulaţie şi acte de deces, urmând ca toate cererile, plângerile şi memoriile să fie înaintate de petenţi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, conform dispoziţiilor procesual penale în vigoare.
În unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a votat în sensul că procurorii participă azi la un protest în faţa sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, la care se alătură procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi procurori din alte structuri ale Ministerului Public, de pe raza judeţului Suceava.
Totodată, în unanimitate, s-a stabilit delimitarea de Asociaţia Procurorilor din România, având în vedere poziţia exprimată de conducerea APR, fără consultarea prealabilă a procurorilor, întrucât asociaţia nu reflectă interesele procurorilor raportat la realitatea juridică actuală.
SERGIU JIPA
reporter@ziaruldepenet.ro