Prezent ieri pe șantierele șoselelor de centură Rădăuți și Suceava, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a cerut mai multă mobilizare pe șantiere, deoarece “unii antreprenori nu înțeleg să lucreze în ritmul în care le cere ministerul”.
El a avertizat că “în măsura în care ei nu-si vor face treaba așa cum trebuie, reziliem contractul”, dar a adăugat imediat că nu este cazul celor două șantiere vizitate.
“Sunt unii antreprenori care efectiv au luat în derâdere, vin cu echipe de avocați să câștige bani nemunciți.
Dacă ei așa au înțeles să facă autostrăzi în România, atunci pleacă acasă și cu 3 ani restricție” a mai completat Cuc, de parcă nu partidul din care face parte a condus ultimele Guverne.
Cuc a fost ministru al Transporturilor din ianuarie până în iunie 2017, când Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură, fiind preluat imediat în Guvernul Tudose, până în octombrie 2017.
El și-a anunțat demisia într-o ședință CEx al PSD, după ce Liviu Dragnea i-a reproșat “abilitățile reduse de comunicare”.
Fostul premier Tudose a declarat, recent, că nu l-a vrut pe Cuc ministru al Transporturilor pentru că “definiția idioțeniei este să faci același lucru și să te aștepți la rezultate diferite”.
DAN PASCARU