Senatorul Ioan Stan, președintele organizației județene PSD Suceava, a emis azi un comunicat de presă în calitate de inițiator a legii de modificare și completare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011, lege care a trecut de Senat în calitate de cameră decizională.
El spune că, de la 1 septembrie 2019, liceele care au exclusiv profil și specializări agricole aflate în subordinea Consiliilor Locale trec în subordinea Direcțiilor pentru Agricultură.
“Întrucât mai ales în zona rurală aceste licee sunt într-o stare de degradare avansată și, mai ales, cu bază materială total insuficientă pentru pregătirea elevilor, este binevenită această trecere în subordinea Ministerului Agriculturii.
În lege mai este prevăzut faptul că Direcțiile de Agricultură în colaborare cu Inspectoralele Școlare asigură și coordonarea disciplinelor tehnice și practicii de specialitate a liceelor agricole”, susține Stan.
Liceele agricole au cunoscut un declin continuu, deși politicienii care s-au succedat la putere au promis tot felul de atrageri de finanțări, parteneriate cu agenți economici sau chiar hub-uri pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii.
DAN PASCARU
E suparat tare bosu pe viața lui și pe dușmani care spun rele despre Psd.Lasă șefu ca îi batem la vot.