Prezent în vizită în landul austriac Stiria, șeful liberal al Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur a fost primit de președintele Parlamentului din Graz, Gerhard Kurzmann, de viceguvernatorul regiunii, Michael Schickhofer, el având discuții și cu consulul onorific al României în Austria, Andreas Bardeau.
Flutur a anunțat, într-un comunicat, că a discutat despre dezvoltarea de parteneriate pentru învățământul dual, pentru învățământul în domeniul gestionării stațiunilor turistice de schi și a celor cu ape termale.
Alături de directorul Aeroportului Suceava Ioan Măriuța și de directorul adjunct Cristian Cocuz, președintele CJ a avut discuții la aeroportul din Graz, în vederea găsirii de soluții pentru deschiderii unei curse, precizând că “urmează ca în perioada următoare să se perfecteze o serie de documente astfel încât să se deschidă această cursă aeriană între Bucovina și Stiria”.
Alte aspecte dezbătute au fost parteneriate în învățământul profesional și tehnic, învățământul dual și învățământul silvic și superior, colaborare pe managementul riscurilor, privind prevenirea și combaterea dezastrelor, înființarea și dezvoltarea de pepiniere silvice și valorificarea superioară a produselor din domeniul silvic.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro
Foto : CJ Suceava