În această după-amiază, într-o atmosferă gălăgioasă, a fost inaugurat la Cumpărătura, lângă DN 2, primul metru de“autostradă” din Moldova, în fapt un protest asociat cu o lovitură de imagine a omului de afaceri Ștefan Mandachi.
Câteva sute de persoane au ținut să fie prezente la acțiune, coada de vehicule parcate întinzându-se tot pe sute de metri.
Lângă „autostradă” a fost montat un ecran pe care au rulat imagini ale campaniei de promovare, mai multe camioane și vehicule mici au claxonat îndelung, iar un avion de mici dimensiuni a purtat pancarta Bucovina vrea autostradă.
După intonarea imnului național, Mandachi a dat semnalul de a striga sloganul “șî eu” la întrebările sale, pe care le-a repetat pentru a ajunge la tonalitatea adecvată din partea publicului.
El a spus că “avem o șansă unică să restartăm România acum” și a continuat, pe ton hotărât cu “99 % din feedbackul pe care l-am primit este pozitiv, românii sunt, pentru prima dată după 30 ani, uniți”.
Mandachi a trecut apoi la continuarea acțiunii, precizând că“nu mă voi liniști până când nu voi avea autostradă aici, la Suceava, în Bucovina.
Nu voi face politică, îmi voi duce drumul înainte” și a atins tangențial și subiectul economic : “Noi, ca antreprenori, nu mai suntem fricoși, nu mai suntem văzuți ca prezumtivi hoți.
Ne-am săturat să ne fie frică de controale, ne-am săturat să fim vânați, vrem un cadru legal în care să fim relaxați și să dezvoltăm România”.
A revenit apoi la subiectul zilei, spunând că va dona metrul de autostradă unei asociații nonprofit “nu vă voi da prea multe detalii acum, voi reveni cu informații” și a concluzionat că “nu ne-am adunat aici ca să facem show, nu am intenționat nici măcar o secundă să-mi fac reclamă, marketing.
Nu am știut, din disperare, ce altceva să fac, atâta m-a dus capul, atâta am făcut.
Nu instig la violență, nu instig la blocarea traficului, nu instig la injurii”.
Au mai luat cuvântul primarul ALDE de Bosanci Neculai Miron (huiduit în unele momente de public ) care a anunțat că-l va face pe Mandachi cetățean de onoare, un localnic care i-a acordat lui Mandachi o diplomă de excelență și polițistul criminalist Bogdan Bănică, lider sindical.
La final, Mandachi și Miron au tăiat panglica inaugurală a metrului de “autostradă”, în aplauzele asistenței.
Protestul de la Cumpărătura a fost supervizat de Jandarmerie, ISU, Poliție și NGGS, care au vegheat la buna desfășurare.
DAN PASCARU