*în schimb, Federația Silva atrage atenția că “o eventuală aprobare va afecta considerabil patrimoniul public al statului”
Un proiect legislativ iniţiat de președintele PSD Liviu Dragnea şi de 6 parlamentari PSD de Suceava ( senatorii Ioan Stan și Virginel Iordache și deputații Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Emanuel Havrici și Alexandru Rădulescu ) prevede împroprietărirea bisericilor cu zeci de mii de terenuri forestiere pe care le-au avut în folosinţă / administrare, dar nu în proprietate.
Proiectul a trecut deja de Senat şi a ajuns în comisiile din Camera Deputaţilor.
Potrivit proiectului, diversele forme de organizare bisericească ( centre eparhiale, protoierii, mănăstiri, schituri, parohii, filii ) ”dobândesc în proprietate” păduri de până la 30 hectare din fondul bisericesc al cultului căruia aparţin, “dacă acesta le-a avut în folosinţă sau administrare”.
Dragnea și parlamentarii suceveni susțin că ”pentru biserică, dobândirea proprietății devine un mijloc de atingere a scopurilor misionar-filantropice pentru care este constituită și un act de restabilire a adevărului istoric și juridic”.
În replică, Federaţia Silva cere respingerea proiectului şi susţine că o eventuală aprobare ”va afecta considerabil patrimoniul public al statului, va afecta stabilitatea instituţională a administratorului fondului forestier proprietate publică a statului şi va afecta negativ bugetul de stat”.
Sindicaliştii acuză faptul că iniţiativa PSD ”creează cadrul legal pentru împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe”.
În 2017, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a pierdut definitiv un proces de aproape 16 ani cu Romsilva, în care a solicitat drept de proprietate asupra a 166.613 hectare terenuri forestiere.
În 2004, printr-o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvernul PSD Adrian Năstase, Arhiepiscopia a fost împroprietărită cu 90.000 hectare de pădure, dar legea de aprobarea a acestei ordonanţe a fost declarată neconstituţională de CCR.
De remarcat că unul dintre inițiatorii proiectului, Havrici, este angajat al Direcției Silvice Suceava.
DAN PASCARU