*în schimb, nicio firmă nu s-a prezentat la licitația pentru refacerea drumului Rădăuți – Bilca
Președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru drumul Mălini – Slatina – Găinești, unde în paralel se realizează și lucrări de canalizare cu subtraversări, precum și pentru drumurile Hârtop – Vulturești, Boroaia – Giulești și Panaci – Glodu.
El a anunțat că se va relua licitația la drumul Rădăuți – Bilca pentru că nu a venit niciun ofertant.
La drumul Frasin – Stuplicani – Holda s-a finalizat proiectul tehnic, așa încât se vor scoate la licitație lucrările.
Cu privire la modernizarea drumului Câmpulung Moldovenesc – Rarău prin Izvorul Alb, a fost primit avizul referitor la ariile protejate Natura 2000 și se mai așteaptă avizul de mediu, urmând să fie lansată licitația pentru execuție.
DAN PASCARU
Foto : CJ Suceava