O depăşire efectuată fără ca şoferul să se asigure a dus, azi în comuna Tașca – județul Neamț, la producerea unui accident cu 4 victime, între care şi doi copii, de 9, respectiv 14 ani.
Accidentul a fost provocat, conform informaţiilor oferite de poliţişti, de un bărbat de 50 ani, din Bacău.
Acesta a intrat într-o depăşire fără să se asigure, iar un alt şofer, de 43 ani, din Suceava, deja angajat în depăşire, a încercat să evite coliziunea, însă s-a răsturnat în afara carosabilului.
În urma impactului a rezultat vătamarea corporală a conducătorului auto de 43 ani, a doi minori din Suceava şi a unui tînăr de 27 ani din Piatra Neamţ, pasageri în acelaşi autoturism, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
SERGIU JIPA
Foto : Monitorul de Neamț