Liderii USR Est s-au întâlnit la Iași și au discutat modalități de colaborare pentru a susține interesele economice ale regiunii.
Au fost prezenți președinții filialelor județene Suceava, Botoșani, Bacău, Iași, Neamț, Vaslui, Buzău, Vrancea și Tulcea.
Una dintre preocupările centrale ale grupului a fost descentralizarea administrativă a României, astfel încât regiunile din est să nu mai fie ignorate de guvernanți.
“În România, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, unitățile teritoriale regionale au doar rol statistic, de raportare de date, nu și rol administrativ.
Euroregiunile nu au bugete sau foruri decizionale separate, iar județele sunt prea mici pentru a gestiona eficient fondurile pe care le primesc de la centru.
Distribuirea echitabilă a resurselor, reducerea decalajelor în dezvoltare, participarea cetățenilor în stabilirea priorităților locale și regionale, extinderea serviciilor publice și crearea de locuri de muncă sunt câteva dintre avantajele descentralizării.
Stabilirea priorităților s-ar face mai eficient la nivel regional” se precizează într-un comunicat.
Liderii USR Est au stabilit un calendar de întâlniri periodice, pentru a analiza modelele de organizare administrativă și bugetară din alte țări și pentru a propune soluții pentru România.
DAN PASCARU
Foto : USR Suceava