Universitatea Ștefan cel Mare Suceava va găzdui, în perioada 10 – 11 mai, a treia ediţie a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, cu scopul de a facilita interacţiunea între generaţii, între organizaţii, între spaţiile culturale, ca vector al creativităţii şi al progresului educaţional.
Peste 100 de profesori din Suceava, Botoșani, Neamţ, Vrancea, Craiova şi din Republica Moldova, alături de experţi internaţionali specializaţi în didactica limbii franceze, reprezentanţi ai unor instituţii culturale şi inspectorate şcolare, precum şi de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării vor participa la acest eveniment, care îşi propune să abordeze şi să disemineze câteva strategii inovatoare de predare a limbii franceze şi de transmitere a valorilor civilizaţiei francofone.
După ceremonia de deschidere, participanții la manifestare vor asista la o conferință susținută de Gérard Alard, director adjunct al cabinetului ministrului educației din comunitatea franceză din Belgia și director al programului „Ouverture aux Langues et aux Cultures” în cadrul Ministerului Federației Wallonie – Bruxelles.
Conferința cu tema „Franceza ca limbă de învățare într-un context migrator și de luptă împotriva excluderii” va oferi profesorilor și studenților la eveniment un punct de plecare pentru discuții interesante privind importanța învățării limbii franceze într-un context mondial atât de schimbător.
Pe parcursul celor două zile de formare, Alard va modera și o masă rotundă în cadrul căreia va expune „Învățării limbii franceze ca deschidere către alte culturi și limbi încă de la grădiniță.”
Stagiul de formare va cuprinde șase ateliere animate de specialiști francofoni în domeniul didacticii FLE, având ca teme practici inovatoare de predare-învățare.
TEODOR PUȘCAȘU