Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a 3 inculpaţi, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.
Primul este cercetat pentru evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, iar al doilea și al treilea pentru evaziune fiscală.
Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Anterior datei de 7 noiembrie 2014, inculpatul A, cetăţean român din partea de vest a ţării, a falsificat un paşaport şi două cărţi de identitate pe numele unui cetăţean maghiar, aplicând pe aceste acte fotografia sa.
Actele de identitate au fost create pentru a fi utilizate în activitatea infracţională, respectiv pentru înfiinţarea unui agent economic, care urma a fi folosit ca furnizor de documente contabile false, în scopul prejudicierii bugetului statului.
Pe 7.11.2014 inculpatul A, prezentându-se sub identitatea cetăţeanului maghiar, s-a deplasat în municipiul Suceava, unde a efectuat demersuri pentru înfiinţarea societăţii comerciale X, în care să aibă calitatea de asociat unic şi administrator.
În acest scop, inculpatul A a completat cu numele cetăţeanului maghiar toate înscrisurile necesare înfiinţării societăţii, pe care le-a folosit la un cabinet de avocat care i-a acordat consultanţă, la biroul unui notar public, la Registrul Comerţului şi la unităţi bancare din judeţul Suceava, unde pe numele societăţii X a deschis conturi.
De asemenea, prezentându-se sub aceeaşi identitate a cetăţeanului maghiar, a încheiat şi prelungit contracte de comodat pentru sediul societăţii comerciale, în municipiul Suceava, sediu cu caracter fictiv, nefiind desfăşurate la acest sediu niciun fel de activităţi comerciale.
Pentru a obţine venituri, prin intermediul societăţii înfiinţate, în perioada 7.11.2014 – 25.08.2015, a emis în fals 16 facturi fiscale către societatea Y, de pe raza judeţului Suceava ( administrată de inculpatul B ), prin care a simulat livrări de bunuri, în scopul obţinerii de către societatea Y de avantaje fiscale necuvenite, înlesnind în acest mod obţinerea acestora.
Astfel, societatea Y a înregistrat în evidenţa contabilă facturile fiscale fictive emise de societatea X, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 687.718 lei, constând în impozit pe profit şi TVA.
În aceeaşi modalitate, tot în calitate de administrator al societăţii X, în perioada 7.11.2014 – 31.12.2015, inculpatul A a emis în fals 2 facturi fiscale către o altă societate de pe raza judeţului Suceava, societatea Z ( administrată de inculpatul C ), prin care a simulat livrări de bunuri, în scopul obţinerii de către societatea Z de avantaje fiscale necuvenite, înlesnind în acest mod obţinerea acestora.
Societatea Z a înregistrat în evidenţa contabilă facturile fiscale fictive emise de societatea X, prejudiciind bugetul de stat cu 126.480 lei, constând în TVA.
Pentru a crea impresia că tranzacţiile efectuate de societatea X cu societăţile Y şi Z sunt reale, contravaloarea acestor facturi a fost achitată de către beneficiarii facturilor prin virament bancar, însă sumele au fost retrase de către inculpatul A de fiecare dată în ziua efectuării plăţii şi nu au fost folosite pentru o eventuală activitate economică a societăţii X.
Din materialul probatoriu administrat în cauză reiese că prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 814.198 lei.
Au fost dispuse măsuri pentru instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpaţilor A şi C şi părţii responsabile civilmente ( societatea comercială Y ), măsurile asigurătorii fiind aplicate asupra unor bunuri mobile şi imobile în valoare totală de aproximativ 260.000 lei.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Suceava.
SORIN NICA