Refacerea statuii lui Ștefan cel Mare din apropierea Cetății de Scaun Suceava nu a rezistat decât 5 luni.
Travertinul din partea din spate a statuii ( spre catargele cu steaguri ) a fost murdărit recent cu un spray de culoare închisă de către o persoană care nu a fost depistată de polițiștii locali.
La începutul acestei luni, o parte dintr-un altorelief de pe laterala statuii, mai exact sabia voievodului, a fost ruptă.
Bucata de sabie a fost găsită în apropiere de un polițist, dar nu a fost încă repusă pe soclu.
Statuia lui Ştefan cel Mare din Suceava a fost reinaugurată și sfințită pe 28 noiembrie 2018, de Ziua Bucovinei, după lucrări de refacere și de modernizare a pieței care au costat în total 390.000 euro.
DAN PASCARU