Administratorul sucevean Ștefan Mandachi a derulat, azi, o nouă acțiune de promovare combinată cu activitate civică, o conferință de presă la care au participat 6 persoane care trăiesc în scaune rulante după ce au fost victime ale accidentelor de circulaţie.
Oamenii lui Mandachi au montat la metrul de “autostradă” de la Cumpărătura un decor corespunzător : două mașini distruse în urma unor accidente și mai multe scaune cu rotile în care au fost invitați să ia loc o parte a celor aproximativ 100 de participanți.
Tot azi, Mandachi a lansat proiectul documentarului ( nu documentarul în sine ) privind efectele drumurilor nesigure și a solicitat implicarea oamenilor politici, dar ”nu că se ascundeau de interviuri, dar nu aveau curaj să se afișeze. În momentul în care întrebam un politician, aflam că vinovați de producerea accidentelor sunt conducătorii autoturismelor sau neadaptarea vitezei, dar cei care trebuiau să facă drumurile nu sunt menționați nicăieri. Răspunsul de cele mai multe ori este un clișeu care duce în derizoriu. Cei mai mulți se feresc să nominalizeze”.
Pentru ca lucrurile să fie clare în rândurile auditoriului, el a spus că ”n-am candidat și nici n-am de gând să candidez la vreo Primărie sau Consiliu, nu mă interesează deloc”, în schimb, ”românii se aprind greu și se sting repede. Am cerut sprijinul autorităților să filmăm la morgă, la spitalul de psihiatrie, la SMURD, într-o salvare, peste tot. Când aud de Mandachi, unii dintre ei parcă aud de necuratul. Politicienii să fie liniștiți, nu merg cu harță sau cu scandal, politicienii să vină frumușel aici și să stea în scaun cu rotile și să discutăm. Sunt materiale la televiziuni care sunt secretizate, se prinde praful pe ele, avem nevoie de acele materiale, chiar dacă sunt extrem de dure și șocante”.
Răspunzând la o întrebare, Mandachi a menționat că unii influenceri tip Zuckerberg ( co-fondatorul și președintele rețelei Facebook ) “fac schimbări mult mai mari decât politicienii, ei nu-și trădează vocația și pot să ajute la schimbare. Eu nu sunt activist de serviciu, nu vreau să fac numai acte civice”.
În ceea ce privește utilitatea zonei de la Cumpărătura cu metrul de “autostradă”, Mandachi a punctat că ”voi face un soi de muzeu, voi mai aduce mașini dovezi ale catastrofelor, voi monta bănci, toalete, poate un loc de joacă pentru copii”.
La finalul acțiunii, după o oră de discuții, Mandachi a adresat câteva întrebări la care răspunsurile din public au fost “șî eu”, după care doritorii au fost invitați să se deplaseze în scaune rulante pentru a se convinge de problemele cu care se confruntă victimele accidentelor rutiere.
DAN PASCARU
Mandachi să plătească hotiile și sa lasă vrajeala. Plătește pământul pe care l-ai primit și nu l-ai plătit.
”Dacă tăcea, filosof rămînea”…Am apreciat inițiativa sa, de altfel lăudabilă, dar acum ”a sărit calul”. Poate are ceva ”probleme la mansardă” și nu-și dă seama.