*montată pe rețeaua de alimentare cu apă a orașului, aceasta era folosită în perioada înfloritoare a industriei locale și a consumului necontorizat de apă
Hidroelectrica intenţionează să vândă 88 de hidrocentrale de mică putere din ţară, printre care şi cea din Fălticeni– alimentarea cu apă.
Potrivit parametrilor din proiect, obiectivul are o putere instalată de 260 kW şi 1.521 MWh.
Alte microhidrocentrale din județ vizate sunt Barnar de pe pârâul Neagra Şarului, cea de pe pârâul Neagra Broştenilor, de la Vicov, precum şi Bucecea şi Rogojeşti.
Licitaţiile pentru aceste centrale mici, construite între anii 1980 – 2000, sunt programate să se desfăşoare în etape, începând chiar din această lună.
Din lista de 88 de obiective, doar 2 erau montate pe rețeaua de alimentare cu apă,printre care și cea din Fălticeni, iar restul erau legate de cursurile de apă ale unor râuri.
Microhidrocentrala din Fălticeni a fost montată în zona fostei IRTA (lângă cimitirul “Grădini”), pe conducta principală de apă, folosind căderea naturală în perioadele de consum mare. Moartea industriei locale și introducerea contorizării individuale a determinat o reducere drastică a consumului de apă, iar cei de la Hidroelctrica au decis să o treacă în conservare.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net