Doi bărbați cu domiciliul în municipiul Fălticeni s-au certat pe fondul consumului excesiv de alcool.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală din Vadu Moldovei au fost sesizați ieri seară, la ora 21.23, prin sistemul unic de urgență 112, de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Fălticeni, care le-a spus că un alt bărbat l-a lovit și l-a amenințat.
Oamenii legii sosiți la fața locului au constatat că cei doi erau sub influența băuturilor alcoolice și au avut o discuție în contradictoriu. Reclamantul, în vârstă de 30 de ani, a fost lovit cu pumnul în față de către celălalt bărbat, în vârstă 45 de ani, și a fost amenințat în repetate rânduri.
Bărbatul lovit a solicitat să fie dus la Spitalul municipal Fălticeni unde i s-au acordat îngrijiri medicale, însă nu a necesitat internarea în unitatea medicală sus-amintită.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro