Marți, în urma continuării cercetărilor în două furturi comise în Vicovu de Sus în perioada aprilie-iulie, unul din locuință și celălalt dintr-o societate comercială, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Vicovu de Sus și cei din cadrul Secției 4 poliție Rurală Gălănești au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Rădăuți la domiciliile a doi tineri, unul de 19 ani și celălalt de 21 ani, ambii din Vicovu de Sus, aflați în stare de arest perventiv, fiind cercetați pentru alte fapte furt săvârșite în Bilca, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care provin din cele două fapte, prejudiciul fiind de circa 5.000 lei.
Cu ocazia audierilor, tânărul de 19 ani a recunoscut comiterea celor două furturi.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
SORIN NICA