În data 18.06.a.c., în jurul orei 12.15, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că dintr-un supermarket din cartierul Burdujeni, agenții de pază au surprins o persoană care a sustras o sticlă de votcă de 500 de ml. în valoare de 12,69 de lei.
Patrula de siguranţă publică s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care l-a identificat pe suspect, în persoana lui D.Constantin, de 44 de ani, din localitatea Bogdănești.
Suspectul a declarat că în jurul orei 12.00, aflându-se în incinta magazinului, după ce a cumpărat o sticlă de 2 litri de suc pe care a achitat-o la una dintre casele de marcat, după trecerea de zona de siguranță a fost oprit de un agent de pază care a găsit asupra sa sticla de vodcă, ascunsă sub geacă.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Acesta a mai fost prins şi săptămâna trecută, pe 14 iunie a.c., comiţând aceeaşi faptă, într-un magazin din municipiul Suceava.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net