*majoritatea donatorilor au continuat gestul: bonuri și bani donați pentru o familie monoparentală din Fălticeni aflată în dificultate
O campanie de success care le dă dreptul organizatorilor să spună: La Fălticeni s-a donat un pic în PLUS!
Comunitatea locală PLUS Fălticeni a inițiat și organizat o acțiune civică concretizată într-o campanie de donare de sânge derulată pe parcursul zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în intervalul orar 07.30 – 17.30.
Partenerii acestei campanii au fost Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava și Cabinetul Stomatologic Easy Dent Fălticeni, ultimul fiind și gazda evenimentului.
„Premisele acestui demers au constat atât în identificarea și sprijinirea unei familii defavorizate, cât și semnalele de alarmă pe care le trag multe spitale din România în ceea ce privește criza de sânge, atât de necesară pacienților aflați în stare gravă”, ne-a declarat profesorul Ioan Caulea.
- Fălticenenii au donat peste 20 de litri de sânge pentru semenii lor
Membrii PLUS și o bună parte dintre donatori au ales să sprijine cu bani și bonuri de masă, o familie monoparentală din Fălticeni. Până la sfârșitul programului s-au strâns peste 20 de litri de sânge de la 46 de donatori, în condițiile în care aproximativ același număr de doritori nu au putut dona deoarece, în urma analizelor prealabile, li s-au descoperit diferite afecțiuni.
La eveniment a participat și prof. univ. dr. Daniel Șandru, fălticenean și cetățean de onoare al urbei de pe Șomuz, care a subliniat că „numai prin implicare, prin dăruire și prin aderarea la cauze nobile, putem schimba în bine viața unei comunități, aceasta fiind rațiunea pentru care am vrut să fiu alături de prietenii și colegii mei din această comunitate”.
De asemenea, George Mîndruță, propunerea organizației PLUS pentru candidatura la funcția de primar al Fălticeniului la scrutinul din 2020, prezent la această acțiune umanitară, momentan angajat ONU în cadrul misiunii din Libia (UNSMIL), a afirmat: „Am ales să fiu lângă prietenii și colegii mei din comunitate, mai ales datorită faptului că experiența și situațiile de criză pe care le-am trăit ca militar în zone de conflict, mi-au conturat o viziune asupra existenței bazată pe principiul că, ajutându-ți aproapele în situații dificile, te ajuți pe tine, devenind mai bun și mai împlinit”.
Reprezentanții Comunitatea PLUS Fălticeni au transmis mulțumiri partenerilor, donatorilor, invitaților, membrilor și oamenilor de bună credință care s-au implicat în această campanie.
SERGIU JIPA
sergiu@ziaruldepenet.ro